YouTube 1 - Nicoleta Stanciuca

DE CE SE OXIDEAZĂ FONDUL DE TEN?

M-am gândit să atac o problemă foarte întâlnită printre toate fetele ce se machiază (şi poate şi băieţi, nu judecăm!) şi anume oxidarea fondului de ten!

Există multe motive pentru care se poate oxida minunăţia aia care trebuie să ne uniformizeze tenul şi care să ne facă să arătăm ca şi cum am fi perfecte, dar iată câteva dinte ele:

  1. Fondul de ten se oxidează pentru că aşa a fost conceput. Ce vreau să spun eu este nu că şi-a propus cineva să scoată pe piaţă un fond de ten care să se închidă la culoare, ci un fond de ten care să se adapteze tenului dar acest lucru poate reacţiona diferit, pe tenuri diferite.
  2. Fondul de ten reacţionează în contact cu produsele de skin care, pH-ul pielii şi chiar oxigenul din atmosferă. În cazul ăsta trebuie să aveţi mare grijă la ce produse de skin care folosiţi şi în special la ce produse cu SPF folosiţi pentru că în contact cu acestea reacţionează fondul de ten cel mai tare

Există o concepţie potrivit căreia fondul de ten se oxidează dacă ai tenul gras dar asta nu este neapărat o regulă. Fondul de ten poate oxida din cauza sebumului secretat dar asta nu este o regulă, aici intervine mai mult pH-ul pielii, Aşa că dacă aveţi tenul gras, nu trebuie să vă panicaţi prea tare.

Trucuri pentru a evita oxidarea fondului de ten:

  1. Testaţi cu mare grijă fondul de ten înainte de a-l cumpăra. Luaţi o mostră din magazin şi purtaţi-o împreună cu toate produsele voastre obişnuite ca să vedeţi cum ar reacţiona în cazul ăsta.
  2. Dacă fondul de ten are tendinţa să se oxideze orice ar fi şi totuşi vreţi să îl cumpăraţi, luaţi un fond de ten cu două nuanţe mai deschise decât ce aveţi voi nevoie, astfel după oxidare să ajungă la nuanţa potrivită vouă.
  3. Folosiţi o bază de machiaj pe bază de silicon. Deşi blamate bazele cu silicon, au un mare avantaj şi anume că nu sunt absorbite de piele şi că formează o barieră între ten şi fondul de ten. Astfel dacă fondul de ten se oxidează din cauza tenului său a produselor de skin care, nu mai ajunge la ele.

Aplicarea mea pentru a evita oxidarea fondului de ten:

  1. Înainte de aplicarea fondului de ten, îmi verific faţa să văd dacă pe undeva se simte lipicioasă din cauza cremei pe care am aplicat-o, după care tapotez faţa cu un şerveţel de hârtie astfel încât să absorb excesul de cremă (trucul ăsta e bun şi dacă vă grăbiţi şi nu aveţi timp să lăsaţi crema să intre în piele)
  2. Aplic fondul de ten ca întotdeauna dar după ce îl las să se seteze, mai iau o dată un şerveţel de hârtie şi tapotez tenul cu el ca să absoarbă orice exces de fond de ten îmi rămâne pe ten. Pas extrem de important pentru că excesul ăla nu o să facă decât să se oxideze.
  3. Aplic o pudră care să nu se oxideze! Da, şi pudrele pentru setarea feţei se oxidează şi din acest motiv e bine, ori să folosiţi o pudră din aceiaşi gamă cu fondul de tem (pentru că elementele din compoziţia lor se completează şi niciodată nu o să producă reacţii aiurea), ori găsiţi o pudră translucidă foarte bună, care să nu oxideze şi care să meargă cu toate fondurile voastre de ten.

Cam atât pentru azi, vreau să îmi spuneţi dacă vă ajută aceste trucuri şi eventual îmi puteţi lăsa în comentarii ce probleme aveţi în materie de makeup ca să încercăm să le rezolvăm împreună.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *