Incursiune în lumea Facebook-ului meu

Zilele trecut m-a trăznit Aghiuţă să fac o incursiune în lumea Facebook-ului, a prietenilor mei de pe Facebook pe care nici nu ştiam că îi mai am. Nu aveam mulţi vreo 200 şi ceva… (da, ştiu, incredibili de puţini pentru standardele Facebook-ului din ziua de azi mai ales, dar niciodată nu m-a interesat să am mase după mine) printre care cei mai mulţi colegi de liceu, colegi de facultate, cunoscuţi prin diverse conjuncturi, foşti colegi de serviciu, foşti, foştii foştilor şi tot aşa…
No bine! Eu ştiu că viaţa merge înainte şi ca lucrurile nu stau în loc şi toată melodia aia de se cântă ca o serenadă, dar m-a şocat teribil să dau de nişte lucruri la care dacă stau bine să mă gândesc, nu pot să zic că nu mă aştepta. Da! Ştiu! Sună paradoxal, dar credeţi-mă toată viaţa mea e un paradox, aşa că hai să nu despicăm firul în patru chiar aici…
Când ştii de pleacă nişte oameni, şi îi vezi cam în ce direcţii o iau, este destul de greu să vină să te mintă cu imaginea unei vieţi perfecte! Da ştiu că oamenii se mai pot schimba, dar în lumea mea, credeţi-mă, că nu se schimbă aşa tare. De obicei dacă o pornesc pe un traseu poţi să îţi dai seama cam care va fi parcursul vieţii lor… pe principiul Viaţa la Tara. Şi realizezi cum oamenii ăştia cu care ai crescut într-o anumită perioadă de timp, în loc să crească, să se dezvolte să pară că vor mai mult de la viaţă decât cei de dinaintea lor, îi vezi cum se afundă în promovarea unei minciuni ce mimează o fericire deosebită şi o împlinire desăvârşită până la o vârstă la care mulţi se joacă încă cu beţele în nisip.
Stau şi mă gândesc că nu ştiu cum naiba am ajuns atât de ipocriţi ca generaţie pentru că ţin minte că dorinţa celor mai mulţi era să facem altceva, să fim altceva să mergem altfel pe drumurile noastre şi să nu mai cădem în capcana minciunii că viaţa e roz şi frumoasă când râneaţi la grajd sau când faci copii înainte de a-ţi termina studiile. Nu mă înţelegeţi greşit, dacă cineva consideră că asta este cea mai bună alegere pe care a făcut-o, bravo lui, nu am nimic împotrivă. Dar când eu îi ştiu pe oamenii ăştia de când se formau, ştiu ce urau cel mai mult şi ce îşi doreau de la viaţă, e greu să vină să îmi vândă mie gogoşile cu exact opusul acelor lucruri.
Şi mai este o chestie, ochii nu mint! Degeaba încerci să pozezi, să te arăţi grozav si fericit că ţi se vede frustrarea şi neputinţa, şi amărăciunea din ochi pentru că ai renunţat să faci lucrurile altfel, pentru că ţi-a fost frică să fii altfel şi ai ales să te conformezi la ceea ce ţi-a dictat micul tău cerc social.
Din fericire asta nu e o problemă pe care eu să o am. Din fericire mereu am fost încăpăţânată şi am făcut ce am vrut şi exact aşa cum am vrut. Şi în momentul în care mi s-a spus “trebuie” să faci aşa pentru că aşa e normal, mi-am pus mereu întrebarea “da’ de ce trebuie?” şi dacă răspunsul nu a fost suficient de mulţumitor pentru mine, nu am făcut ce “trebuia”, am făcut ce am considerat eu de cuviinţă. Poate că nu sunt nici miliardară şi cu siguranţă nu aşa cum au vrut alţii să mă vadă la vârsta asta, dar cu siguranţă nu sunt frustrată şi supărată pe mine şi pe viaţă că nu am făcut ce am vrut.
Să ne înţelegem, nu încerc să critic sau să judec pe nimeni, fiecare e liber să îşi aleagă drumul în viaţă aşa cum consideră şi cum i se potriveşte, dar cred că genul ăsta de “întoarceri în timp” te ajută să iţ dai seama unde eşti, cât de departe eşti de originile tale şi dacă încă mai crezi în acele visuri şi perspective pe care le aveai când erai cu acei oameni de pe facebook. Cred că te ajută să te analizezi ca om şi să îţi dai un refresh dacă e nevoie!

Love you!

4 thoughts on “Incursiune în lumea Facebook-ului meu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *