Lifestyle

FACULTATEA – PERIOADĂ ÎN CARE AM ÎNVĂŢAT CĂ E OK SĂ FII DIFERIT

Zilele trecute am fost pe la Universitatea Nicolae Titulescu, a fost ultimul curs din semestrul ăsta şi brusc m-a pocnit un gând că e ultima dată când mai vin aici la această Universitate pentru că practic mi-am încheiat şi masterul (am terminat facultatea la Universitatea Nicolae Titulescu, masterul l-am făcut în cadrul unei facultăţi de la UB, dar precum bine se ştie, UB nu are niciodată loc pentru studenţii proprii) şi nu o să mai am ce căuta pe acolo. Când am ajuns acasă, am scotocit prin pozele din perioada facultăţi şi… waleeeeeeeeeee!!! Doamne ce feţe şi ce păr aveam (mai ale eu! 😛 ), pentru care acum îmi cer scuze, dar vreau să pun câteva poze ca să vă faceţi o idee mai bună despre perioada aia! La vremea aia nu ştiam ce naiba era ăla machiaj adaptat tipului de ten sau produse de styling so…

Când am început facultatea în 2009, nu ştiam pe ce lume trăiesc şi cred că marea majoritate a celor care încep facultatea sunt în situaţia asta, şi în parte nu e rău pentru că ajungi să te descoperi, să vezi ce îţi place şi ce nu, să relaţionezi cu oameni la un nivel diferit până acu şi s înţelegi că nu toată lumea e la fel şi nu toată lumea gândeşte la fel. Problema este că societate are un mecanism atât de prost încât pretinde să ştii deja cine eşti şi ce vrei să faci cu viaţa ta, ba mai mult, când ieşi din facultate să ai deja experienţa!

Cum ziceam, habar n-aveam de viaţa mea! Nu mai fusesem pentru o perioadă lungă şi mai ales singură niciodată în Bucureşti şi mi se părea o chestie colosală. Mi se părea că am atins luna dacă am reuşit eu să ajung eu în Bucureşti (deşi stau la 30 min de el 😀 ). Încă mă luptam foarte tare cu depresia mea şi cu acnea. Erau două chestii de care eram absolut convinsă că nu am să scap niciodată în viaţa asta! Şi în plus aveam un bagaj emoţional foarte încărcat din cauza multor lucruri care se întâmplaseră înainte de facultate.

Ţin minte că îmi era teribil de frică de tot şi toate când am început cursurile. Eram atât de speriată încât nu puteam să reţin nimic. Mergeam cu religiozitate al cursuri şi încercam să nu îmi scape nici cel mai mic detaliu pentru că îmi era frică că am să pic şi că nu voi face faţă. Acum dacă ar fi să mă întorc către fata de atunci cred că i-aş da şi două palme ca să se trezească! Haloooooooo!! Nu e aşa de rău! Şi nici una din temerile mele de atunci nu s-au adeverit, cum aveam să văd pe parcurs.

Dacă vă aşteptaţi să vă spun despre distracţiile, beţiile şi aventurile pe care le-am avut în facultate… sorry nu aţi venit unde trebuie! La început eram atât de speriată că am să confirm lucrurile pe care pariaseră unii din jurul meu (şi anume că n-am să rezist nici câteva luni la facultate), încât nu vroiam să fac nici cel mai mic pas greşit. Acuma să nu vă imaginaţi că stăteam de dimineaţa până noaptea târziu cu nasul în cărţi şi că nu mai făceam altceva. Departe de mine aşa ceva, dar încercăm să nu provoc nici o situaţie care ar fi putut să mă tragă în jos.

Ulterior m-am mai relaxat şi am început să realizez că de fapt nu e chiar aşa de rău că “sunt diferită” (ceea ce în liceu era o crimă), că nu e aşa de rău dacă nu sunt de acord cu lucrurile care mi se bagă pe gât de societate sau de unii profesorii, că nu e aşa de rău să am propriile mele opinii şi să fac ce-mi place.

Pentru mine facultate a fost o perioadă extraordinară nu din cauza faptului că am avut nu ştiu ce experienţe interesante, că am făcut nu ştiu ce chestii teribile, ci pentru că am deschis uşa spre un drum foarte interesant care mă ajută să mă descopăr tot mai mult şi să înţeleg că ceea ce sunt eu nu e nici greşit, nici o eroare a naturii.

Am întâlnit în facultate profesori extraordinari, cu o minte liberă care vroiau pe cât posibil să ne facă să gândim prin propriile noastre forţe, nu să fim nişte robotei manipulaţi de societate. Am avut, desigur, şi profesori marcaţi de tarele comunismului, de la care nu aveai ce să mai scoţi. Erau genul ăla de oameni dacă nu zici ca mine nu eşti bun, dar pe ăia cine naiba îi mai ţine minte?!

Eu când zic oamenilor “mergeţi la facultate!”, sau “încercaţi să vă continuaţi studiile!”, nu le spun din perspectiva ideii că trebuie să iei o diplomă) orice diplomă) ca să fii luat în serios. Nu! O spun din perspectiva că ai toate şansele posibile să îţi extinzi viziunea, să înveţi lucruri despre viaţă şi despre lume pe care altfel în comunitatea ta restrânsă mi-e greu să cred că le-ai învăţa.

Dacă ar fi să o iau acum de la capăt (ceea ce nu vreau, nu aş vrea să iau de la capăt nimic din viaţa asta!), cu siguranţă aş face lucrurile altfel (ca toată lumea, nu?!). Aş profita şi mai mut de oamenii pe care i-am întâlnit acolo şi de la care am învăţat multe. Aş încerca să mă concentrez pe lucrurile care mi-au plăcut şi să descopăr mai multe lucruri interesante. Şi desigur m-aş distra mult mai mult! Ascultaţi-mă bine! Dacă urmează să începeţi facultatea sau dacă sunteţi deja la facultate, distraţi-vă mult de tot! Aveţi grijă de voi, nu faceţi proştii care ar putea să vă rănească sau să vă pericliteze viitorul dar distraţi-vă! Este perioada în care aveţi la dispoziţie o masă mare de oameni cu care să faceţi asta, mai târziu nu o să mai fie aşa! Şo, go ahead!

Da, cam astea au fost chestiile pe care am vrut eu să vi le spun despre facultate şi cam astea au fost impresiile mele. Sistemul românesc de învăţământ oricum este sub limita celui mai jalnic jalnic, nu ajunge o mână de profesori tineri, cu minţile deschise să schimbe o boală aparent incurabilă la noi. Spuneţi-mi care au fost impresiile voastre şi cu ce aţi rămas de pe urma facultăţii sau dacă abia acum începeţi facultatea spuneţi-mi ce întrebări/nedumeriri aveţi voi legate de ce urmează şi de asemenea la ce vă aşteptaţi. Vă pup şi să aveţi o zi minunată!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *