Lifestyle

Cu spatele la viaţă

Nu ştiu cum sunteţi voi dar eu am observat că e ceva în neregulă ori cu mine ori cu lumea din jurul meu. Mi s-a spus de mai multe ori că sunt antisocială şi că acesta ar fi motivul pentru care nu mă integrez în anumite grupuri sau situaţii.. Dacă este să ne luăm după definiţia unui “antisocial” nu ştiu dacă mă încadrez pentru că îmi plac oamenii, îmi place să stau printre ei şi mai ales simt nevoia să socializez cât de mult se poate. Dar cu toate astea, am observat că principiile mele şi cerinţele mele. ca să le spun cumva, nu prea se pliază pe cea a majorităţii.
Ca să fiu mai explicită, vă dau un exemplu, zilele trecute aveam o discuţie cu cineva care îmi spunea că în mod normal, oamenii trebuie să tragă cât mai tare în prima parte a vieţii, să muncească nonstop, până la epuizare, să strângă şi să avanseze, pentru ca mai apoi în a doua parte a vieţii să o lase mai moale şi “să se bucure de viaţă”. Eu am o mare problemă cu această concepţie deoarece în primul rând sunt adepta unui echilibru, nu cred şi nu am crezut niciodată că munca până la epuizare este sănătoasă, iar în al doilea rând am atât de multe exemple în faţa mea de oameni care au muncit până la epuizare în viaţa lor şi la final s-au ales cu nimic, cu boli pe care nu le mai pot duce, cu frustrări că Universul e mare pentru că le-a trecut viaţa şi nu s-au putut bucura de ea (ba mai au şi o invidie bolnavă pe tinerii care se bucură de viaţă), sau şi mai bine, ştiu exemple de persoane care nici nu au mai prins a doua parte a viţii lor din varii motive.
Păi şi în cazul ăsta cum se aplică teoria asta? De ce să nu faci din viaţa ta un echilibru? Am pur şi simplu senzaţia că trăim într-o lume a exceselor şi a extremelor iar echilibrul este o noţiune de filme SF.
Acesta ar fi doar un exemplu de gândire cu care nu mă suprapun şi cu care nu mă pot acomoda, mai sunt multe altele de acest fel care îi fac pe cei din jurul meu să mă trecă la categoria de “antisocială”. Dar un lucru este sigur, este foarte plăcut să fii pe parte mea şi cum mor ceilalţi de invidie că tu te poţi bucura de orice zi în timp ce ei îşi fac griji de la cea mai mică scamă sau de la fiecare frunză care cade. Mă bucur că am ajuns la realizarea că am libertatea de a decide ce să fac cu viaţa mea şi cum o fac să arate în fiecare zi, fără să mă sim presată de aşa-zisele norme şi bareme sociale pe care ni le impune societate (şi aici mă refer la job, copii, pasiuni, succes şi alte prostii pe care trebuie să le bifezi până la vârsta X pentru a fi validat ca om sau mai ales ca om împlinit),
Voi cum vă simţiţi în raport cu aceste norme sociale?

Tagged

2 thoughts on “Cu spatele la viaţă

    1. Cred ca echilibrul e mai usor de gasit decat sa te acomodezi cu idea ca cei din jur dezaproba tot ce faci

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *